Awaken Murano

E al patruzecilea an în care exist pe astă planetă, Mă uit retrospectiv pe a vieții paletă, Culorile îi sunt mai învolburate ca niciodată,  Nu credeam că ajunge-voi aici vreodată. Cu regret constat că mi-a fost frică să trăiesc, ca nu cumva să greșesc... M-am ascuns după un mamut critic, Din spatele căruia nu vedeam nimic, Dar îmi plăcea, mă simțeam în siguranță, Nu știam ce pierd, oh, dulce ignoranță. Odată ce am ieșit de după el,  Datu-mi-am seama ce am făcut... Cât am greșit, de frică să nu greșesc. Cât am pierdut, de frică să nu pierd. Cât am suferit, de frică să nu sufăr. Câte aș fi făcut dacă prețuiam micile progrese? Unde aș fi ajuns dacă prețuiam mărunții pași? Unde aș fi fost dacă nu mă criticam atâta? Unde aș fi fost dacă nu mă intoxicam atâta? Unde aș fi ajuns dac-aș fi fost mai asumată pe al meu drum? dacă aș fi spus "da" oricărei oportunități ce mi-a ieșit în cale? dacă aș fi spus "da" oricărei idei îndrăznețe ce mi-a trecut prin minte? Ce culori ar fi ...

Ceasul îmi apasă pleoapele  cu limbile lui grăbite să ajungă la marginea Universului,  Spațiu-timp,  de unde vrea să se arunce în vidul cosmic  și s-o ia de la început. De ce crezi că-i zice The Big Bang ceasului din Londra? Întâi a fost Clipa și apoi Cuvântul,  dar asta nu ne zice Biblia,  Timpul ne lipsește... Timpul ne lipește de perete cu ochii lui sticloși,  cu pendulu-i greu ce nu poate fi oprit nici de unșpe cai ce trag în direcția opusă... Mă sperie această curgere neîncetată, dar sigură spre moarte, spre neființă,  Timpul este egoist, toți ne întâlnim cu el când ne vine sfârșitul, îl vedem la capătul tunelului cum ne așteaptă răbdător, cu o pancartă cu numele nostru, de parcă am fi ceva vedetă atemporală și atotputernică,  de fapt el așa face cu toată lumea, ne minte ca suntem unici și speciali, pe când, în fața lui, cu toții suntem egali, minutul meu cu minutul tău se sărută pe podul dintre viață și moarte, sunt două picături într-...

Emoțiile, dâre de gânduri,  îmi mânjesc inima  cu plumb.  M-apasă precum stânca apasă pământul, mă-ncorsetează până-mi taie răsuflarea, îmi masacrează stomacul de parca-ș fi-nghițit ace, și ce pot face?  Mă uit în spate, nu-i nimeni acolo. Mă uit înăuntru,  doare. În față e destul de liber,  dar eu? Încorsetată de emoții, dâre de gânduri,  iau telefonul și scriu niște rânduri, ora demonilor este pe-aproape,  m-a prins trează în aproape fiece noapte, mărunțind gânduri inclusiv despre moarte, a mea, a celorlalți... Așa-i bezna.  Împodobită cu întrebări. Brăzdată de nenumărate cărări, ce doar ochii minții le poate adulmeca, căci lumina-i departe, o fură pe toată luna,  umbrele șoptesc,  să nu cumva să mă trezească, dar ele nu știu că eu visez și cu ochii deschiși, că-n ceas de seară îmi pironesc mintea-n tavan și gândesc. Mă rog, plâng, îmi suflu nasul,  vorbesc, tac și iar mă rog, poate meditez să mi se facă somn, nicicum nu vine...

Dacă ai inspirație,  liber la creație.  Dacă mai procrastinezi mult,  faci din asta un cult.  Dacă nu spui ce vrei,  faci ce vor ei.  Dacă te uiți în spate,  le regreți pe toate.  Dacă nu faci acum,  transformi viitoru-n scrum.  Dacă uiți cine ești, nu mai trăiești. Image source: https://www.deviantart.com/patrickcallart/art/You-Know-Who-We-Are-803455033

Te vreau pentru mine,  doar pentru mine.  Te vreau pentru că vreau să uit vreau să uit că mor  într-o zi sau într-o noapte,  să uit de durerea singurătății,  a incertitudinii și a nesiguranței.  Tu să mă orbești  să nu-mi amintesc cine sunt eu, ci doar cine sunt noi adică eu  adică tu  adică noi noi. Caut cu însetare  disperare întristare O privire caldă în care să mă ascund, să mă simt la loc de pace în brațele ochilor tăi care mă mângâie, mă fac să-mi uit efemeritatea de care fug cu atâta tact,  pe care încerc să o păcălesc,  să o mint, să o îmbunez să mă lase să mai gust din nectarul vieții  încă puțin... și încă... puțin... și... încă... puțin... Și dacă mor mâine? Merită sacrificiul de azi? Și dacă nu mor mâine? Merită să nu mă sacrific azi? Care e balanța? Unde am pus chitanța  de la toate datoriile ce le am de plătit în astă viață? Am păcătuit? Nu știu. Există așa ceva sau e doar în mintea mea? și probabil a ta...

My soul is a box of tears,  My mind is one of fears. What touches my spirit unleashes waterfalls,  Pure energy and light reside behind those walls. They are built with a 'what if' mentality That rare time resembles reality. My mind is well intended to keep me safe in the box, My soul is curious like a firey, wild fox.  What's in these woods that calls me out at night? Does it really want to pick a fight? Actually, all it ever does is invite,  So my fox chooses wisely the path of delight.     Image source: https://www.deviantart.com/floshee/art/Warmth-in-the-Cold-845354949

Cine-s eu fără sacul ăsta greu ce-l car după mine mereu? Atașamente iminente,  atotprezente, uneori purulente,  alteori suculente, se scurg din mine și se agață  de orice gard pe lângă care trec, nu mă lasă să pășesc agale-n față și mă-nec.  Mă-ntrece trecutul, Eu mă uit ca mutul cum vechi tipare își găsesc în mine loc de parcare.  De pe loc nu mă urnesc, Stau ancorată,  chiar dacă de mult m-am imaginat plecată. Ceva mă ține acolo... Să fie frâna de mână? Poate frâna de minte,  Aia plină de cuvinte... ...mai stai un pic, hai, nu pleca,  nu e safe să faci așa ceva.  Stai aici. Cu mine. La căldurică.  Uite, îți aduc și-un ceai, și-o păturică. Ascultăm niște muzică lină, fă-te comodă-n mașină, dar de pe loc nu pleca,  stai aici și ascultă vocea mea.  Simpatică entitate,  are răspuns pentru toate,  de nu o voi mai asculta, deveni-voi altcineva.  Promisiune? Mai degrabă minune. Să pot fi eu, fără să fiu criticată? Ast...