Aici și acum...

Ceasul îmi apasă pleoapele 

cu limbile lui grăbite

să ajungă la marginea Universului, 

Spațiu-timp, 

de unde vrea să se arunce în vidul cosmic 

și s-o ia de la început.

De ce crezi că-i zice The Big Bang ceasului din Londra?

Întâi a fost Clipa și apoi Cuvântul, 

dar asta nu ne zice Biblia, 

Timpul ne lipsește...

Timpul ne lipește de perete

cu ochii lui sticloși, 

cu pendulu-i greu ce nu poate fi oprit nici de unșpe cai ce trag în direcția opusă...

Mă sperie această curgere neîncetată, dar sigură spre moarte,

spre neființă, 

Timpul este egoist,

toți ne întâlnim cu el când ne vine sfârșitul,

îl vedem la capătul tunelului

cum ne așteaptă răbdător,

cu o pancartă cu numele nostru,

de parcă am fi ceva vedetă atemporală și atotputernică, 

de fapt el așa face cu toată lumea,

ne minte ca suntem unici și speciali,

pe când, în fața lui, cu toții suntem egali,

minutul meu cu minutul tău se sărută pe podul dintre viață și moarte,

sunt două picături într-un ocean al infinitului...

 

Unde este începutul și capătul acestui fir?
Dumnezeu este însuși timpul

sau timpul este Dumnezeu? 

Cronos s-ar simți onorat acum

că-l pun pe același piedestal cu Stăpânul Universului

și totuși...

Ce este timpul? De ce este timpul?

De ce îmi măsor viața cu o forță

nimicitoare și nemiloasă

când aș putea sta închisă în casă

fără să știu de el, 

Să-mi omor toate ceasurile

și să trăiesc în abstract,

Să mă orientez după soare,

căci viața acum e, acum moare,

Și apoi? Dar atunci?

A fost și nu va mai fi, 

Galopul timpului are o singură direcție sigură.

Precum apa nu curge la deal,

nici timpul nu face cale întoarsă, 

Cea mai valoroasă monedă de schimb,

Urăsc să-l pierd sau să uit unde l-am pus,

mă pedepsesc pentru asta,

deși totul se întâmplă în rama timpului,

nu pot păși în afara acestui tablou,

oricât mi-aș fi dorit să mă ascund, 

el mă găsește și-mi ticăie-n cap,

Tic tac, apucă-te de viață cât încă o mai ai,

Hai, Amy, ce mai stai?

Nu te mai scălda în plăceri efemere

și prinde frâiele cu putere,

nu lăsa să-ți scape energia printre degete,

la capăt de coridor auzi-vei numai gemete

de regrete că ai fi putut face mai bine,

mai mult, mai cu spor...

Cuvintele mele mă dor,

am dreptate și știu asta, 

dacă totul rămâne o poezie,

nu am săvârșit nimic,

decât să inspir, să exprim și să mă-ntorc

pe cealaltă parte 

când îmi amorțește mâna de la scris,

Cheia dilatatului de timp se află în buzunarul Prezent,

acest labirint al emisferei drepte,

ce tot în clipe se scaldă,

dar e mai adânc și mai viu,

nu ca trecutul ce zace în mormântul apusului,

nici ca viitorul ce gonește mai repede ca lumina...

Aici și acum...

Aici și acum...

Aici și acum...