Autohipnoza

Am evadat,
Într-un tărâm alienat,
Pe-un fund de lac uscat,
De vremuri-vreascuri,
Uitate prin sertarele subconștientului,
Parcă-s reviste cu vise,
Nedeslușite,
O lume adiabatică,
În care totul se creează pe masură ce simt,

Cu fiecare rând se construiește un gând,
Nu știu ce urmează să zic,
Eu doar intru prin gaura cheii
Și mă-nchid în mine,
În liniștea mea,
În haosul meu,
În iadul ce mă cuprinde atunci când mi-e greu.

Aud un ecou,
Oi fi tot eu,
În cautarea mea,
În peștera asta a somnului,
În care-i întuneric,
De pe pereți picură idei,
Stalactitele-s de fapt stele împietrite,

Stalagmintele încearcă să mă țină cu picioarele pe pământ,
Când respir bezna, simt palpitații,
Simt că mă pierd,
Într-o lume îndepărtată,

Doar de mine înțeleasă,

Ce-și croiește albia prin aste cuvinte,
Nu-i nimeni aici care să mă alinte,
Versurile-mi umplu singurătatea,
Hieroglifele de pe pereți nu mint,
Ele spun cum mă simt,
În orice clipă,
În care caut fosila aia uitată de timp,
Acea durere surdă ce și-a construit un imperiu singură.

Mă las pradă visării,
Evadării din misiunea sacră,
Îi dau snooze,
Pe mâine,
Și mâine e o zi
În care mă pot porni
Înspre împlinirea destinului vieții,
Nimic nu-mi stă în cale...

 
...în afară de mine.

Image source: https://www.deviantart.com/nele-diel/art/The-forgotten-Shrine-651715258