Dolor

Tristețea o sufoc cu fum gros, de țigară, 

O zdrăngăn la o coardă veche, de chitară, 

O pun pe limbă, e dulce, dar și amară, 

Îmi închid sufletul într-un borcan și-l pun în cămară. 

Dezamăgirea mă strânge de gât, cu putere, 

Mintea mi-o poartă prin colțuri reci și austere, 

Suflul mi-e blocat undeva între inimă și gură, 

Nimic din ce-mi cântă viața nu găsesc pe partitură. 

Ura mi-o înfrânez, mi-o conserv în formol, 

Radioul vocii mele îl reglez la un volum domol, 

Nu vreau să-mi macerez emoțiile în alcool, 

Vidul din mine îl resimt ca pe un gol gol. 

Să fie viața de vină pentru ce pățește?

Cu alegerea direcției tare se grăbește, 

Totul static și totul într-o curgere continuă, 

Pentru punctul fix, interesul diminuă.

Ce șuvoi mai sălbatic decât cel al existenței?

Ce forță mai puternică decât cea a prezenței?

Ce frustrare mai aprigă decât cea a incompetenței? 

Ce nesiguranță mai mare decât cea a insuficienței?