Vita nova

Tăcerea nopții, sfidată de un câine, 

Ceasul meditează la ziua de mâine, 

Adierea stă neclintită în întuneric, 

Plămânii filtrează aerul atmosferic. 

Ritmic, noaptea nu spune nimic, 

Adiabatic, sufletul traversează un proces chimic.

Ninsoare neagră, 

Absența luminii, 

Bolnavă de pelagră, 

Haosul ordinii. 

Lumea crudă sfârâie în foc, 

Realitatea nu mai pare doar un joc, 

Idealismul neîmplinit, constrâns la mijloc, 

Nicio cale de scăpare, a intrat în șoc.

De azi nu mai confrunt ideile delirante, 

De azi mă apuc de urcat pante, 

De azi îmi arunc ochii prin diferite fante, 

De azi nu mă mai tem de exprimările savante.

De azi mă înclin în fața obiectivului, 

Iau lupa și studiez fisurile colectivului, 

Mă-ncarc, mă descarc, devin pistol, 

M-arunc inertă pe un pervaz gol

De unde văd lumea asta solidă și perfidă, 

Descâlcesc a ei soartă sordidă, 

Împușc iluzii de la mare depărtare, 

Tot ce mai am este furie în picioare, 

Să merg, să fac, să văd, să constat, 

Până acum, idealismul nu m-a prea ajutat.

Dezamăgiri și o falsă senzație de protecție, 

Mintea mea nu merge în nicio direcție.

Mă agăț de sensibilitate ca de un cap de ghiocel

Și toată greutatea ei atârnă de acel biet firicel.

Dacă de pământ subit se izbește și se trezește?

Dacă izvorul e de fapt în adâncime?

Dacă în tot acest timp ceața se risipește

Și încep să simt miros de întregime? 

Image source: https://www.deviantart.com/svenechoff/art/In-the-forest-2-0-494683696