Muladhara


Soare de toamnă pastel,
Aruncă-ți lumina peste el, 
Lasă-ți razele ca frunzele să cadă, 
Ajută-l să vadă. 

Lacrimile-i curg pe peretele interior, 
Amorțeala-l pândește din dormitor, 
Nu vede, nu simte, mânâncă precum un orb,
Locuiește singur într-o văgăună a minții, precum un corb. 

Îl sorb din priviri, mă seacă,
Mă soarbe cu gura-i, mă îneacă, 
Limba-i o carne moartă, emoția-i departe,
Vorba-i dulce, cuvintele i-s deșarte.

Ca un șarpe se strecoară pe sub piei feminine, 
Vânează cu al treilea ochi suflete virgine, 
Suc proaspăt stors dintr-o iluzie zemoasă, 
Construită cu tact într-o conversație mieroasă. 

Te atinge, te pictează, te sedează, te minte, 
Face tot posibilul să te alinte, 
Te poartă, te duce, te-mbie, te aduce, 
Priviri fixe, buze umede, te seduce. 

Sub clar de lună mușcată, 
La mal de mare uscată, 
Crede că mă simt mișcată, 
Ca o piesă de șah manipulată, 
O mutare greșită, a dat-o-n bară, 
O coardă ruptă de chitară, 
Reiese un sunet fals, precum carapacea-i, 
În interiorul dansează un demon și perechea-i.

Strâns legat de-un scaun de lemn, 
Plânge un copil maltratat, pe un ton solemn,
Ar vrea să scape, dar e ținut cu forța, 
Împrejurimile i-s luminate doar cu torța. 

”Te rog, lasă-mă să plec!”, scâncește fără speranță, 
Atunci când demonul apasă pe clanță, 
”Mă duc să beau sânge roșu de pe un pat de cuie”
Îi spune râzând malefic, ia mila de unde nu e. 

Fațada lui e puternică, bine zidită, 
Dar interiorul e de fapt o casă părăsită.
Tristețe și agonie, 
Pansate cu bucurie, 
De nopți fierbinți nenumărate, 
Alături de trupuri dezbrăcate, 
O goană după aurul efemer, 
Urcă treptele până la cer.  

Cădere de la înălțime, de pe o scară imaginară, 
Da-va bot în bot cu o rană primară, 
Originară din vechi, uitate timpuri, 
De pe vremea când încă se scriau mituri. 

Durere după atâta plăcere... 
Milă va cere. 
Se v-andura de el soarta? N-aș crede,
Sculpta-va ochiul minții până vede. 


Image source: https://www.deviantart.com/balaa/art/Frailty-of-Memory-314943306

Comentarii

Popular Posts

Oversharing

T1/2

Aici și acum...