Nuda veritas, ad litteram

Minciuna de sine

Nu miroase a bine, 

Nici de foame nu ține,

Alunecă pe patine

Până-n primul copac, 

Care-ți dă capac:

”Trezește-te la realitate! 

Te minți în totalitate! 

Cine să-ți scuture gândurile, 

Când croncăne precum cârdurile, 

Când sar precum gardurile, 

Și-acoperă adevărul precum fardurile?!”

Cine ești tu... cu adevărat?

De ce te crezi mare-mpărat?

Când de fapt ești un bebe alăptat 

cu sentimentul că vrea sa fie constant validat?

Iubit, acceptat, respectat, 

Cu un istoric personal nepătat, 

Încărcat cu laude și flori,

Presărat cu nenumărate valori, 

Valoroase și pompoase,

Direct din cutie scose,

La patru ace îmbrăcat, țeapăn,

Mereu cu un cuvânt de spus, zdravăn, 

Pe când în interior ești un copil în leagăn,

O rogi pe mămica să-ți facă un frate geamăn,

Căci te iubești pe tine precum Luna iubește stelele, 

Dar îți închizi inima-n pivniță și tragi zăbrelele, 

Te restrângi în tine, strângi curelele, 

În afară? O figură stereotipară, 

Înăuntru? O adevărată povară. 

E greu să-ți porți minciuna pe umeri, 

Sau minciunile, câte sunt, nici nu le mai numeri, 

Sâmburele de adevăr? Îngropat și uitat, 

S-a uscat pentru că nu a mai fost udat, 

Genele-i din interior s-au risipit sub soare, 

Ce avea să spună oare? Asta-i marea întrebare. 

Să fi spus că ești unic și totuși unul cu toți?

Că să atingi perfecțiunea, nici de vrei, nu poți?

Că pe lumea asta există oameni cinstiți, la fel cum există netoți?

Care se dau drept proroci, dar în esență sunt doar niște hoți?

Că viața nu-i despre materie, ci-i despre trăire?

Că la sfârșitul ei să lași în urmă numai mulțumire?

Nu să-i mulțumești pe alții, ci pe tine, 

Dar să mulțumești Pământului că în brațe te ține, 

Te-neacă cu țărână ca să putrezești cum se cuvine,

Te preface-n molecule primordiale prin procedee divine. 

Recunoștința-i mama învățăturii

Și ignoranța-i mama urii. 

Recunoscător pentru greșeli, înveți, 

De te urăști că ești om, te-mbeți

Cu iluzia îmbietoare a perfecțiunii, 

Ce-i pune pe jar pe unii, 

Fac un scop din a-și depăși străbunii

Și fac operații pe creier la lumina Lunii.

O greșeală fatală, pe care n-o învață la școală, 

Să confunde bezna minții cu o boală 

Extirpabilă printr-o procedură chirurgicală,

De-ar fi așa lesne, la neurochirurgie ar fi coadă, 

Și vechea zicală s-ar transforma-n ”genii grămadă”.

Adevărul este că adevărul nu este atât de ușor

de obținut și de stăpânit, e ca un covor zburător, 

Uneori năbădăios, alteori alunecos, 

Zdrențăros sau chiar nemilos de dureros.

Cu el zburzi deasupra lumii și vezi totul în perspectivă, 

Realitatea este la picioarele tale, nu mai mergi în derivă...

Adevărul este o știință exactă, 

Care-ți lasă mintea intactă,

Vorbește cu partea ta mai abstractă,

Nu lasă loc de-ndoilei și negocieri confuze, 

Este revelația pe care nimeni nu poate să o refuze. 

Care o fi aceea, nici eu nu știu, 

S-o fi găsind aici sau în deșertul pustiu? 

În așteptarea iluminării divine, 

Pun semn în calea minciunii: ”Vino mâine.”

Image source: https://www.deviantart.com/borda/art/Embracing-The-Present-Moment-oil-painting-844462688