Femeia Divină

Ochi vineți, rotunzi și-nlăcrimați,
Vă uitați disperați la el și sperați,
Că următoarea palmă este, de fapt, o mângâiere,
Că din furia-i toată o să v-atingă doar o adiere.

Dar nu este așa, furtuna continuă,
Nimic nu dispare, nimic nu diminuă,
Norii se dezlănțuie și tot tu ești de vină,
Gura-nchisă încearcă să ți-o țină,
Se așteaptă ca a doua zi să fii la fel de senină 
Precum la început, când v-ați cunoscut,
Când pe el însuși îl vedeai ca pe un scut,
Ce te protejează de orice intemperie exterioară. 
Credeai că veți rămâne în luna de miere pe veci?
Te înșelai amarnic, draga mea surioară...
Acum sufletu-ți plânge zăvorât într-un beci,
Și nu-și închipuie cum poate evada afară.

Să spui lumii despre cearta de aseară?
Cum ai devenit mop ce șterge cu lacrimi pe jos?
Rușinea și frica se-mpotrivesc curajos,
Nu vrei să devii pentru nimeni o povară.
Așa că-ți târăști crucea însângerată-n tăcere,
Îl lași pe el să dețină întreaga putere,
Curiozitatea ți-o îndrepți spre alte mistere,
Emoțiile încet, încet devin doar niște senzații austere,
Insipide și inodore, deși dor până-n adâncuri,
Le aduni pe toate-n inimă, până devin teancuri,
Blocuri solide de gânduri morbide,
Îți arunci în oglindă priviri sordide,
”Cum am putut să fiu așa naivă?
Să nutresc atâta timp o relație abuzivă...
Să mă intoxic cu iluzia iubirii și a toleranței,
Să cred că eu sunt vinovată pentru tot,
Că eu stric mereu echilibrul balanței,
Următorul iubit va fi tot un alt idiot?
Găsi-voi oare vreodată un antidot?”

Da! Da! Da!
Puterea stă în inima ta!
Tu ești stăpâna propriei tale vieți,
Poți alege oricând dintre milioane de băieți,
Cei abuzivi sunt răniți la rândul lor,
Dar ție nu-ți revine rolul de salvator,
Chiar dacă ai un caracter răbdător,
Nu arunca mărgăritare în fața porcilor.
Și nu vorbesc despre bărbații blajini cu vânătăi interioare,
Ci despre cei ce ți-au călcat fără milă sufletul în picioare.

Crezi că nu meriți mai mult?
Că pe bună dreptate pielea ți-e stacojie?
Cât o să mai poți stăpâni acest tumult?
Când o să-ți vindeci rana până-n temelie?
Tu fugi de ea, ea fuge după tine,
Ai să vezi că asta mult nu ține,
Te va urmări pretutindeni, știi bine,
Puroiul putred se autoîntreține...

Dar speranța nu este complet pierdută,
Ea nu piere-n fața sorții,
Interioru-ți găzduiește o forță nevăzută,
În palma căreia se află cheia porții.
Dincolo de ea, dansează energii,
Pe ritmurile molcome-ale nopții,
Ele săvârșesc miriade de magii,
Împreună împletesc spectacolul vieții.
Lumina, curajul și iubirea de sine,
Sunt cele trei ajutoare divine,
Ce sălășluiesc clandestine
În miezul Ființei tale feminine,
Îți aduc tămăduirea pentru trecutul întunecat,
Puterea-n prezent pentru a spune: ”Eu am plecat!”
Și viitoarea dragoste eternă lângă bărbatul mult așteptat!

Image source: https://www.deviantart.com/clair0bscur/art/La-Symphonie-des-ames-631305173