Memento Mori
"Memento Mori" este un vers sacru,
Îți lasă-n cerul gurii un gust acru,
Ești amar pe dinăuntru cu gândul la inevitabil,
Te faci mic, te faci impalpabil,
De frica celor dragi cu gânduri necurate,
Ce vor să te imortalizeze prin ale tale fapte,
Îți plâng amintirea și nu-și amintesc,
Că și ei limitat trăiesc,
Deplâng ziua de apoi și săptămânile,
Încolăcesc colaci, sfințesc pâinile,
Se uită spre cer, își împreunează mâinile,
Privesc cu speranță norii de pe cer,
Speră să-i auzi tu, ca înger,
Să le culegi lacrimile de față,
Să îi ajuți în continuare în viață,
Se roagă pentru tine, te roagă,
Te invocă, îți spun că le-ai fost dragă,
”Te rog, nu mă lăsa, dar du-te spre lumină,
Te rog, odihnește-te, dar sufletu-mi alină,
Te rog, mai stai o clipă, măcar o clipită,
Te rog, amintește-ți și nu mă uită,
Te rog... te rog...”
Și-așa, pentru o perioadă devii ca un drog,
Ceva pentru care ei simt abstinență,
Îți râvnesc carnea, te vor ca prezență,
Se trezesc pe-ntuneric, bântuiți de vise,
Crezând că e realitatea, de fapt sunt răni încă deschise,
Nu te-au lăsat să pleci, te țin legat de suflet,
Pun lumină-n capelă, poartă-n ei un urlet,
De vină, de dor, de ciudă, de-mpăcare,
Căci în final își amintesc: omul mai și moare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu